end after end in an endless chain

suddenly struck by this thorny thought

untimely swirling into chaos

which I did not apprehend.

cause me pain, I thought

quite masochistically

but I didn’t expect that you’d end

what it really felt like a start.

the door opens, I’m still shocked

as one already closed, too fast

and feeling stabbed by million shards

I smile and overtly gaze there, having no aim

like saying: yeah, come in.

then the question that I fear arises:

-Do I bother you?

-Of course not, please just vanish

while I still feel flustered

with wobbly knees and refrained

shivery thoughts.

-Why aren’t you staying straight?

But how could I

when the only remanent thing which keeps my head up

shoulders straight

is the fucking orthosis

bracing myself

 

 

 

missing

she came and seemed so happy;

she said: -hey!

and you replied: -Hey! I’m Happiness.

then the other day, another one came

he said: hey…

in 4 shades of sad

and then again you replied:

-Hey! I’m Sadness.

after that, out of nowhere,

a new one appeared

she was so funny

and her laughter

overwhelmingly contagious-

so you smiled and told her a joke:

-Hey, I can be so me with you!

and you’re alone:

finally, the latter one showed up

he unsaid the joke

tendentiously veiled in irony.

he became clear black

and said: hey, I’m Grief!

then sluggishly asked me:

-Who are you?

thus bewildered I said:

-Hey! 19075340_1364550350300551_349589800_n

cum se uita

ochii-ti ies din orbite vio/lent
si-o amintire-ti impregneaza o imagine-n minte-
inchide-i.
neclar, neclar, neclar
imprumuta Ochiul lui Horus si-nteapa-l
cu varful unghiei abia scos din carnea-
palmei mai acum ceva timp inclestata-n pumn
sa prinda, sa nu dea drumul
amintirii.2d6a99564985cea935e8925c169d9b6e
jongleaza cu el- inducere-n eroare
deformeaza imaginea, cuprinde-l in maini
pune-i degetul, sa taca, pe retina.
el clipeste in semn de revolta, te musca de deget disperat
genele-ti rapun tesutul;
injecteaza-o lacrima sa te-amorteasca
neclar, neclar, neclar-
acum e momentul,
definitiveaza actul profanator:
strapunge-l si lasa-l orb
indurerat de amintirea amintirii.

wake up

you woke up,

you barely woke up;

you sighed and thought

“5 more minutes that I need, please”

so you begged yourself to feel

a bit longer dead:

sleep.                                                                  images

you woke up

then again you peevishly asked for some minutes

to feel how it feels not to feel at all

conscious, or aware of our mawkish reality

“so life”- you begged, “let me die a bit”-

don’t sleep.

stand up and aimlessly move your legs

go there- but where?

brush your teeth, look into the mirror

see not yourself, but just a weary face-

not yours, another’s.

feel empty for the rest of the day,

drown in drowse and act dim,

the disappearance of the insides

so dull

and grey

lacking the You in Self and the Self in You,

yourself is divided:

Self craves for some minutes of death

and after a day of living

You get home-

sleep.

4 p.m.

4 p.m.340870704_o

He walked the chalky alley

As he usually does:

Lumbering, with his eyes

Not reaching the horizon.

But for the nonce

He feels the wind

Sluggishly touching his

Peachy freckled-cheeks;

And dazzled he observes

The iridescence of a

Floating feather in

The sun’s glow-

Its blatant colours:

Black fading in metallic blue

And metallic blue fading in

The kid’s green-like eyes.

Such a piece of art

Tremulous in the air

As the boy’s heart when

His mom died.

/////////////////////////////////////

4 p.m.-  on some other street

You can hear a screech

From insides of a dead bird.

Blatant colours:

Black fading in metallic blue,

Metallic blue fading in

fading in

fading in

having the self covered

Here comes the night again and then

There is me embracing it with all my being.

I must declare, its blackness isn’t gladdening me,

Nor it’s making me sad.

It’s just there and I,

I’m here.                                  pandora__s_box_by_cursedcubbies.jpg

We coexist in nothingness

And we’re nothing to exist.

My fingers stretch my skin

Around my eye

Trying to awaken it in the present

Because… you won’t believe it,

But it sometimes just

 rolls slightly trying to

Take a look into the past

Summoning its senses back.

Nary a thing to see as

Long ago I convinced it to have

Unseen all the unpleasant and

Trap it in a forgotten cage.

Veiled the withered times

And canvased the „I”

Painting it in a greenish feeling;

Elpis exists, unbeknownst to my

Deceived self by itself.

As long as you want to plunder

The depths of buried times,

Don’t try to look me in the “I”

You might unlock Pandora’s box.

aviz “jmekerilor”

     Cred ca e prima data cand scriu ceva de genul asta, dar simt in oaresicare masura ca ar trebui. Cu atat mai mult, de ce nu?

     Sa trec direct la subiect, subiect care consta in pseudo-superioritatea afisata de unii intr-un mod cat se poate de degradant. Se-ntampla peste tot, se-ntampla si continua sa se intample. Si ghici ce, va continua la nesfarsit daca te resemnezi in coltisorul tau confortabil asigurat de… de cine? Fix de aia care-ti promit contrariul daca nu te conformezi.

     Aparent, in ziua de azi, daca nu faci parte din grupul unor oameni care, crede-ma, nu-mi dau seama prin ce s-au afirmat, ma rog, altceva in afara de gradul lor de prostie apogeica, nu poti, pur si simplu, cica, nu poti supravietui. Tre’ sa-ti adapatezi capusorul caruia, in genere, ii place sa gandeasca, la unul disfunctional. Pliaza-te, ba, pe minimum de neuroni si traieste asa, ca-i bine.

     Fiintele de genul, pentru nu-stiu-ce motiv existente, se fac observate foarte usor, deloc in mod timid, deloc in mod involuntar si deloc intr-un mod istet. Ii vezi peste tot, dar preponderent in spatii populate, anume loc in care am fost si sunt in continuare de fata, ca vreau, ca nu vreau, tine doar de neputinta de a le evita: holurile, bre’. Da, ce credeai? Ca se vor face lipsiti de pe acel podium al faimei? Hahahah, cu siguranta. Sa-ti zic, ii ochesti doar dupa modul in care merg, prea strengaresc, in pas dansant, cu miscari ale membrelor in unduiri extraterestre, pe fundal rasunand ultimul hit al lui Dănuț. Cine-i Dănuț? Daca zic Danutzu, te prinzi? Si totusi sper sa n-o faci. Wink. Ah, da, nu e vorba doar de miscari, ci si de hainele care le pun trupul adonisiac in valoare. Apropo, tine minte: valoare. Silabiseste: V A L O A R E. Da, ba, te prinzi usor. Cuvantul asta, evident, trasatura definitorie a acestui grup, e un fel de, hm, parola secreta, mesaj codat. Ceva de genul, oricum. Adica, te duci si…

     “-Coiț’, valoare?”

-pauza alocata actiunii aproape incomprehensibile de procesare a informatiei primite-

(privire tampa, sacra, idolatrizatoare si fascinata, plus rostire a cuvintelor silabisita, in slow motion, cu oarecare tonalitate joasa)

     “-VA…LOA…RE…!”

     Evident, dupa scena asta urmeaza ritualul aratarii respectului cuvenit, reciproc,  reprezentat de sarutarea ambilor obraji si-mbratisarea zdravana, pentru ca, smechere, asta n-are usoara tenta gay, dar parul tau lung, de roacker, are. Ai auzit, ba, asta care asculti rock?

     Asa, unde ramasesem. A, ziceam de haine. In general se modeleaza exact dupa ultima moda, si daca nu-i ultima, o reinnoiesc ei pentru ca potentialul exista. Mai ales daca tai rochia roz in dungi a ma-tii si ti-o dregi de-un tricou. Ce dracu’, ma, vrei sa zici ca astia care-s cu muzica asta de ti-o dau tendentios manelistic, nu-s nonconformisti? Daca ai ceva de spus, mai bine taci.

     O alta idee dupa care merg tovarasii nostri. Eu zic tot, te las sa zici, dar sa nu te puna dracu’ sa spui ceva, ca tu ai patit-o cu noi. Ai inteles, bre? Daca n-ai cercelul de aur in urechiusa, grandios stralucind si iluminandu-ti tot interiorul cutiei craniene cu asa… valoare, da, atunci… atunci, draga, scuze ca-ti zic, dar n-ai nimic in cap, poate doar creier; dar la ce bun? A, si, de mentionat, trebuie sa fii parazit familiei tale si sa te lauzi cu munca lor, asumandu-ti tot ce ai. Ca ce, eu am tot, is asigurat, la ce tre’ sa-mi folosesc creierul daca o fac parintii in locul meu? Eu-s capu’ rautatilor, nebunule, nu ti-o dau intelectual, ti-o dau doar cu flow de gagicar. Si de ce nu, iti arat cat de smecher sunt pentru simplul fapt ca merg la sala, adica, fraiere, n-ai brandu’, n-ai puterea.

     De ce sa discuti, cand te poti bate? Are sens sau n-are? Zi si tu.

     Sa nu te puna naiba sa nu te supui lor, sa n-ai curaj sa-ti exprimi ideile, opiniile, nimic. Tu esti un nimic si ei sunt totul, nu poti comenta in fata lor: e sfidare. S-apoi, daca sfidezi un zeu, te cam arzi, stii ce zic? Providenta nu tine cu tine, prietene, degeaba esti rasarit, nu le poti face fata, ei lupta 6 contra 2 si daca nu merge, mai cheama intariri care, in mod eminamente carismatic iti baga o amenintare din aia super subtila, de genul: “Am auzit ca v-ati luat de prietenii nostri. Aveti cunostinte sau ceva?”, dupa asta urmand cel mai ravasitor zambet al lor, cucerindu-te pana-n adancurile fiintei. Si ti se creeaza asa, nu stiu daca ma-ntelegi, un orgasm atat vizual, auditiv, cat si launtric, de-ti excita fiecare atom, pana la particule si microparticule, de ti se misca toate-ntr-o dezordine continua, dar accelerata si parca, totusi, prea ordonanta- de cand cu ei.

     Stii, daca esti fata, nu te obosi sa-ti expui punctul de vedere, nu te obosi sa-ti afisezi autoritatea intr-un spatiu in care ti-e cuvenita. Pisi, serios, nu te amagi, tu esti doar un obiect, cu mult inferioara rasei umane. Esti ceva creatie aproape inutila, zic aproape pentru ca ai si tu un scop, unul mic acolo. Fii mandra, ai onoarea ca-n viitor sa fii accesoriul unui mascul alpha care-o sa te poarte de numa’-numa’. Da’ vezi ca el nu te tine sub aripa lui degeaba, mai faci si tu ceva, mai o mancare, mai o rufa spalata, mai o camasa calcata, mai nasti un copil, ba 2, ba 3- mandria preaiubitului tau inger pazitor, ca de, nu tre’ sa-i mosteneasca cineva geniul? A, nu te sfii sa dezbati chestii, sa te impui sau, doamne fereste, sa zici ceva ce contrariaza spusele batute-n cuie ale capului familiei, ca e de rau- adica, cine te crezi?

     Na, eu zic doar asa, nu va bag pe toti acolo, dar stiti voi, astia fraieri, sa nu va simtiti ofensati daca gandeste si sexul ala slab.

     Buuun, revin si, spre onoarea lor, le acord si celor doua dragute un loc in chestiuta asta mica: da, ba, blonda si bruneta. Adica, ce? Numai aia sa fie ridicati in slavi? Si pe voi, nimfetelor. Detinand un fizic mai ceva ca al lui Venus din Milo, domnitele au crezut ca e momentul perfect sa-si intre-n stare. Ca la petreceri, se baga unul la dans, se mai baga vreo 3 si tot asa. Heh, ele, extaziate de haosul creat, situatie usor critica si tensionata, ce-au zis? Haide, ba, sa incingem o hora pe carbunii incinsi. Ne aruncam balene esuate in salturi gratioase (sau era gretoase?) si mergem pe val ca-i adrenalina, tati. Schelalaim oleaca ca niste javre-n calduri, latram mai tare daca nu ne facem auzite si daca ne dai un os sa ne potolim, noi te muscam. Ce, ori suntem vagaboande autentice, ori nu? Na, de precizat: de la sublim la ridicol nu este decat un pas, zicea asa, un Bonaparte. Vedeti, pisici? V-am rezervat si voua un loc in istorie, ca, sincer, nu prea sterg chestii, le tin ca amintiri.

     In final, doar atat iti zic: fii pizda in continuare si sa nu incerci sa gandesti diferit, limiteaza-te, nu fi fraier; pliaza-te pe credintele lor, nu fi fraier. Baga-te, coaie, intr-o secta venerand prostia, iti zic: NU FI FRAIER.

     P.S.- cu foarte multa dragoste si, mai ales, cu DEDICATZIE pentru prietenii si colegii mei cu care-mpart aceeasi cladire. Va tzuk, ba.

93108d93bf452751a9f0343b8e75adef.jpg